Primarul George Cojocaru a demarat campania de curățenie în orașul Murfatlar

Printre proiecte și alte lucrări de anvergură, în orașul Murfatlar au început și lucrările de curățenie și igienizare. George Cojocaru, primarul orașului Murfatlar a anunțat demararea unor lucrări ample: ,,Am demarat lucrările de reabilitare a Monumentului Eroilor din parcul de la gară. Acum el arată deplorabil, se văd plăcile de marmură cu inscripțiile numelor eroilor susținute printr-o bridă metalică deoarece ar cădea sub greutatea proprie, plăci fisurate, plăci burdușite ce se scot cu mâna și care pe partea din spate au început să dispară. După desfacerea plăcilor s-a găsit într-adevăr betonul deteriorat datorită infiltrațiilor de apă ceea ce ar putea duce oricând la prăbușirea plăcilor de marmură. Ne-am propus să finalizăm  lucrarea până la Sfintele Sărbători de Paște”, a precizat primarul George Cojocaru.

În același timp se efectuează lucrări de curățenie în localitate. Una dintre zonele curățate este terenul viran de la ieșirea spre Poarta Albă. ,,Vrem să amintim proprietarilor de acolo că, conform PUG-ului aprobat în ultima ședință de Consiliu Local, acea zonă a fost lotizată și a fost introdusă în intravilan. În scurt timp vom profila străzile iar deținătorii sunt obligați să-și îngrădească terenurile si să le mențină curate. Noi acum am făcut curat, dar vom supraveghea video zona, iar cei care aruncă gunoaie, vor fi sancționați cu amenzi mari”, a mai adăugat primarul George Cojocaru.

 

Mai multe stiri

Știri Naționale

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de

Citeste mai multe