Angajații primăriei Lipnița împreună cu voluntari efectuează, pe rând, lucrări de igienizare în cele șapte sate

Din primele zile ale mandatului său de primar al comunei constănțene Lipnița, Nicolae Florin Dinu și-a concentrat activitatea pe activitățile gospodărești. Puterea exemplului a făcut ca în scurt timp localnicii să aprecieze, să-și dorească o comună curată și chiar să se implice alături de angajații primăriei, la realizarea unor lucrări.

Bunul obicei a fost reluat și în anul nou, mai ales că și condițiile meteo au permis lucrul în teren. În permanență primarul se deplasează prin toate cele șapte sate arondate comunei.

Astfel, echipele primăriei au curățat rigolele din satul Goruni, lucru care nu mai fusese făcut de foarte mulți ani, iar o ploaie mai mare ar fi inundat aceste rigole. Acum ele sunt libere și pregătite să își îndeplinească rolul.

După ce la sfârșitul anului trecut au fost amenajate fântânile din Lipnița, acum primarul și-a îndreptat atenția și asupra celor din Cuiugiu: ,,Am făcut o plimbare la Cuiugiuc și am constatat că trebuiesc câteva reparații urgente la două fântâni. Va trebui să vedem ce putem face și la cișmeaua de la fostul CAP”,a anunțat primarul.

Pentru că vorbele contează mai puțin, faptele vorbesc, imediat echipa primăriei a fost adusă în satul  Cuiugiuc. Chiar dacă condițiile meteo nu erau cele mai bune, au fost ridicate de pe marginea drumului deșeuri aruncate de persoane rău intenționate, după care, au fost făcute câteva lucrări urgente și la cișmeaua din Cuiugiuc. Aceste lucrări vor continua, dă asigurări Nicolae Florin Dinu, primarul comunei Lipnița.

Mai multe stiri