În prima ședința de Consiliu Local a comunei Valu lui Traian, primarul Florin Mitroi își va prezenta raportul de activitate pe anul trecut

Primarul Florin Mitroi, a convoacat şedinţă  ordinară  a Consiliului Local al comunei Valu lui Traian, vineri, 14 ianuarie a.c., începând cu ora 12.00. Evenimentul va avea loc în sala de şedinţe a Consiliului Local. Pe ordinea de zi se găsesc 16 proiecte de hotărâre, ce vor fi supuse votului consilierilor locali. Printre altele, va fi supus dezbaterii și proiectul de  hotărâre  privind  stabilirea  chiriei  aferente locuinţelor  pentru tineri, destinate închirierii (ANL), aflate în  proprietatea  privată a  statului şi  în  administrarea Consiliului Local Valu lui Traian, pentru anul 2022.

În cadrul ședinței, consilierii locali au de dezbătut și proiectul de hotărâre  privind aprobarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli a Societății ,,Gospodărie  Comunală  Valu  lui Traian”  pe  anul 2022.

Tot în ședința din data de 14 ianuarie, primarul Florin Mitroi își va prezenta Raportul de activitate pe anul 2021. Consilierii locali  și Asistenţii personali  ai persoanelor cu handicap  grav își vor prezenta și ei activitatea pe anul trecut.

Mai multe stiri

Știri Naționale

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de

Citeste mai multe