În cadrul Campaniei ”TU DECIZI PENTRU CONSTANȚA” pentru domeniul amenajării spațiului verde și a locurilor de joacă au fost depuse următoarele proiecte:
- Amenajare parc Carol I – Acest spațiu verde trebuie construit de la zero: să se facă câteva alei , să se pună câteva bănci cu coșuri de gunoi și iluminat nou. Dacă bugetul permite, plantarea unor copaci și înființarea unui sistem de irigat.
- Locuri de joacă inedite – Se propune amenajarea de locuri de joacă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 14 ani, în diverse spații / parcuri din oraș.
- Reabilitarea parțială a parcului Tăbăcăriei utilizând sisteme agrovoltaice cu plante decorative – Proiectul își propune să stopeze deșertificarea parcului, îmbunătățirea densității vegetale și menținerea unui microclimat adecvat pentru îmbunătățirea confortului utilizatorilor parcului, producția de energie verde. În paralel Primaria își compensează consumul propriu de energie electrică, generând energie verde.
- Ansambluri muzicale exterioare – Prin această inițiativă se va facilita accesul copiilor, tinerilor și persoanelor cu nevoi speciale, la concepte noi și originale ce pot declanșa schimbări pe termen lung și vor ajuta la creșterea calității vieții. Copii vor fi încântați de continuarea educație într-un mediu prietenos. Instrumentele sunt ușor de folosit și pot contribui la dezvoltarea de noi aptitudini.
- Mărire loc de joacă zona TIC- TAC– Prin implementarea proiectului, mult mai mulți copii și parinți din zonă se pot bucura de activități recreative în aer liber fără a fi nevoiți să parcurgă distanțe mari pentru a gasi un loc de joacă decent.
- Spațiu de relaxare pe taluz – Proiectul propune amenajarea unui spaţiu de taluzul Constanţei ca loc de relaxare la umbră cu vedere la plajă şi mare. Obiectivele ar fi de a crea un spaţiu plăcut de petrecere a timpului, de a crea o zonă accesibilă de a privi marea şi plaja pentru persoanele care nu pot sta sau nu doresc să stea la plajă, în soare, cu diverse afecţiuni, vârstnice, dar care s-ar bucura de briza mării, de a utiliza un spaţiu public nefolosit, de a creşte atractivitatea zonei.
Proiectele pot fi votate la următorul link: https://tudecizi.primaria-constanta.ro/