Școala Gimnazială ,,Ion Creangă", Albești Sursă foto: Didactic.ro

Primăria Albești a obținut finanțare pentru al treilea proiect prin Planul Național de Redresare și Reziliență

Localitatea a obținut finanțare pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” din Albești. Suma alocată pentru realizarea acestui proiect este de 1.587.669,20 lei, fără TVA. Banii vor fi repartizați prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C10 – Fondul Local. Până în prezent, localitatea a mai obținut finanțare, tot pe Componenta C10 – Fondul Local pentru proiectele: ,,Amenajare piste de biciclete în comuna Albești ” și ,,Sistem video public”.
,,Este adevărat, am fost informați că proiectul nostru a fost aprobat și va primi finanțare. Este vorba despre Școala Gimnazială ,,Ion Creangă ” din Albești. La această unitate de învățământ sunt înscriși peste 200 de elevi din Albești, Cartierul Fostul IAS, dar și satele Arsa și Corona. Școala a mai beneficiat de lucrări de reparații de-a lungul timpului, ultimele intervenții fiind făcute în anul 2004, însă ceea ce vom face acum va fi ceva mult mai amplu. Așteptăm să fim chemați să semnăm contractul, după care imediat vom demara toate procedurile legale și obligatorii, pentru a începe cât mai repede lucrul,’’ a declarat primarul Gheorghe Moldovan, primarul comunei Albești.

Mai multe stiri