Sursa: Facebook OFL Constanta

La sediul PNL Constanța s-a desfășurat o ședință ordinară a Biroului Permanent Județean al OFL Constanța.

La sfârșitul acestei săptămâni, la sediul PNL Constanța s-a desfășurat o ședință ordinară a Biroului Permanent Județean al OFL Constanța. Printre altele, doamnele liberale și-au stabilit un calendar de activități și au planificat evenimentele din perioada următoare.
,,Împreună cu colegele mele din Biroul Județean am stabilit un calendar în care se regăsesc atât evenimente politice dar, mai ales sociale. Astfel, avem în plan să facem o caravană medicală, dezbateri de proiecte legislative, marcarea zilelor importante cum ar fi Ziua Mondială a luptei împotriva autismului, Ziua Mondială a sănătății și Ziua Internațională împotriva violenței domestice. Ca o noutate, intenționăm să implicăm OFL în organizarea unui festival de folclor.
Acestea sunt doar câteva teme pe dorim să le abordăm în perioada următoare. Sigur, mai avem și alte proiecte, însă vom vorbi la vremea respectivă despre fiecare eveniment pe care îl va organiza OFL Constanța”, a declarat dr. Adriana Câmpeanu, președintele OFL Filiala Constanța.

Mai multe stiri

Știri Naționale

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de

Citeste mai multe