,,Compania Națională de Investiții (CNI) a lansat licitația publică privind proiectul tehnic, execuția lucrărilor și asistența tehnică în vederea construirii stadionului “Gheorghe Hagi” din Constanța.
Sunt în asentimentul celor care cred că realizarea proiectului va fi un vis împlinit al multor constănțeni iubitori de sport, dar mai ales de fotbal. Astfel, municipiul va deveni, din nou, o locație pe harta europeană unde se pot purta competiții sportive majore. Dacă execuția lucrărilor se va desfășura conform calendarului, la finele anului viitor vom vedea lumina nocturnei de la noul stadion.
De asemenea, realizarea noului stadion la Constanta, precum și renovarea Cazinoului, construirea Sălii Polivalente, a Noului CET, a Spitalului Mama și Copilul, a Spitalului de Cardiologie și Oncologie, sunt o dovadă bună că, atunci când există voință politică ce transcende dincolo de agenda electorală a unor partide sau oameni, se pot realiza proiecte de interes major pentru constănțeni,” a precizat deputatul Marian Crușoveanu.

Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a vizitat secția de Anestezie și Terapie Intensivă Pediatrică a SCJU Constanța
Lucrările de reabilitare a Secției de Anestezie și Terapie Intensivă Pediatrică a SCJU Constanța se apropie de final. În cursul zilei de astăzi, 17 septembrie,




