Sursă foto: Facebook, Primăria orașului Cernavoda

Primăria orașului Cernavoda a aprobat proiectul de hotărâre privind avizarea Contractului de parteneriat pentru constituirea Consorțiului pentru învățământ dual

În cadrul ședinței de Consiliu Local desfășurată ieri, la Primăria Cernavoda, a fost discutat și votat proiectul ce vizează aderarea Primăriei orașului la un program pilot dezvoltat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) de dezvoltare a consorțiilor regionale pentru învățământ dual.
,,Învățământul dual reprezintă un subiect de actualitate întrucât ar putea rezolva deficitul personalului specializat pe termen lung. Acest subiect este de mare interes pentru noi și ne dorim să fim parte dintr-un program pilot dezvoltat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componența 15 – Educație, care se referă la dezvoltarea consorțiilor regionale pentru învățământ dual, intitulat: „Dezvoltarea și dotarea campusului profesional integrat pentru învățământul dual preuniversitar și universitar “Ovidius Engineering Hub” al consorțiului regional “Tehno-Dobrogea”, a anunțat primarul Liviu Cristian Negoiță.
În total sunt 47 de parteneri, printre care mai multe unități de învățământ din județ, dar și instituții și firme private, între care se numără și Liceul Tehnologic Axiopolis Cernavodă și Primăria Cernavodă.
Scopul principal îl constituie asigurarea formării profesionale de calitate a elevilor/studenților, pentru facilitarea inserției absolvenților învățământului dual pe piața muncii în baza propriilor competențe instituționale, iar contractul de parteneriat are ca obiect constituirea Consorțiului pentru învățământ dual, stabilirea condițiilor de colaborare, a drepturilor și obligațiilor părților pentru formarea profesională a elevilor, începând din anul școlar 2023-2024 iar a studenților, din anul universitar 2024-2025.

Mai multe stiri

Știri Naționale

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de

Citeste mai multe