„Investitorii demonstrează încredere în economia românească: în 2022, investițiile nete în economie au fost de 150,1 miliarde lei, în creștere cu 8,5% față de anul precedent, potrivit Institutului Național de Statistică.
Aceste investiții în dezvoltare vor conserva locurile de muncă ale românilor și vor genera altele noi, iar pe termen lung vor contribui la o creștere generalizată a veniturilor. Investițiile nete demonstrează impactul pozitiv pe care l-au avut în economia reală măsurile pe care le-am luat. Alte valori care arată succesul economiei românești în perioada acestei guvernări sunt: creșterea PIB de 4,8% în 2022, investițiile străine directe de 11,3 miliarde euro, absorbția fondurilor europene de 73% și exporturile de 85 miliarde euro,” a precizat premierul Nicolae Ionel Ciucă.

România nu își permite blocarea investițiilor și a fondurilor europene din calculele politice toxice ale PSD
Partidul Național Liberal respinge acuzațiile lansate astăzi de PSD și constată, încă o dată, că acest partid încearcă să transforme interesul României într-un instrument de




