Sursă: Facebook, Primăria Constanța.

În această primăvară, aproximativ 278 de tei și frasini vor fi plantați pe bulevardul Ferdinand din Constanța

Proiectul „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța” prevede și regenerarea zonei verzi. Așadar, pe lângă reabilitarea infrastructurii pietonale, introducerea benzilor unice de transport public și a pistelor pentru biciclete, modernizarea stațiilor de autobuz sau iluminatul smart, o atenție deosebită se acordă spațiilor verzi, prin acțiuni de întinerire a fondului dendrologic. De aceea, specialiști din cadrul municipalității au analizat starea de sănătate a copacilor și s-a constatat că unii prezentau o stare fitosanitară precară (infecții bacteriene, scorburi) și un real pericol de prăbușire, ceea ce a condus, la sfârștul lunii martie, la tăierea celor afectați.
Spre deosebire de copacii din păduri, arborii decorativi au o durată mult mai mică de viață determinată de casetele mici în care sunt plantați, poluare, lucrările de corecție și toaletare care se execută anual. Media de vârstă a arborilor decorativi este de 40-50 de ani, vârstă pe care aceștia o atinseseră.
Toate exemplarele tăiate au fost înlocuite imediat cu altele tinere și viguroase, iar la sfârștul campaniei de plantare de primăvară, 278 de tei și frasini vor îmbogăți spațiul verde de pe bulevardul Ferdinand din Constanța, au informat reprezentanții Primăriei Constanța.

Sursă: Facebook, Primăria Constanța.

Mai multe stiri

Știri Naționale

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de

Citeste mai multe