Sursă: Primăria Municipiului Medgidia

Primăria municipiului Medgidia a început distribuirea tichetelor sociale

Primăria municipiului Medgidia acordă tichete sociale pentru categoriile de persoane defavorizate din municipiul Medgidia, localitățile Valea Dacilor și Remus Opreanu. Beneficiază de aceste drepturi următoarele categorii:
– pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi obținute din pensie sau după caz, din pensii cumulate se află la valoarea de maxim 1.125 lei/lună;
– persoanele cu handicap grav sau încadrate în gradul I de invaliditate, adulţi şi copii neinstituţionalizaţi, persoanele cu handicap accentuat sau încadrate în gradul II de invaliditate, adulţii şi copiii neinstituţionalizaţi ale căror drepturi obţinute din pensie sau după caz, din pensii cumulate se află la valoarea de maxim 1.125 lei/ lună inclusiv, persoane cu handicap mediu și ușor sau încadrate în gradul III de invaliditate, adulţii şi copiii neinstituţionalizaţi ale căror drepturi obţinute din pensie sau după caz, din pensii cumulate se află la valoarea de maxim 1.125 lei/lună inclusiv.
O persoană beneficiază de tichete sociale în valoare de 50 lei o singura dată şi pentru o singură categorie de persoane defavorizate căruia îi aparține la data distribuirii tichetelor.
Tichetele se pot ridica de la sediul Direcției de Asistență Socială iar predarea acestora se va face în baza actului de identitate.

Mai multe stiri