Județul Constanța, prin Consiliul Județean Constanța, este primul din România care aplică Legea Oinei prin programul Redescoperă Oina, un exemplu care va fi promovat la nivel național.
Consiliul Județean Constanța finanțează cele mai promiţătoare proiecte, în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general. Consiliul Judeţean Constanţa susţine şi promovează sportul de masă şi de asemenea, prin acţiunile sale, încurajează tinerii judeţului să practice cât mai mult sport.
,,Întotdeauna trebuie să găsim modalități de colaborare și susținere între autoritățile administrației publice și instituțiile sportive. Așa apar proiectele, finanțările, așa a apărut și proiectul «Caravana Redescoperă Oina», finanţat de instituţia noastră, în baza legii 350/2005, care, cu siguranţă, va contribui la dezvoltarea sportului naţional şi va aduce cât mai multe performanţe. Am susținut mereu acest domeniu, am sprijinit și voi sprijini întotdeauna activitatea sportivă. Îmi doresc și sper ca noi, autoritățile locale, să valorificăm toate oportunitățile de dezvoltare a sportului constănțean. Împreună, vom reuși să realizăm lucruri benefice pentru sportivii județului nostru,” a transmis Mihai Lupu, Președintele Consiliului Județean Constanța.

Parlamentul a adoptat proiectul de lege prin care perioada 15-21 mai este declarată oficial „Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere”
Marian Crușoveanu, deputat PNL Constanța: ,,O veste bună pentru toți participanții la trafic: Parlamentul a adoptat proiectul de lege prin care perioada 15-21 mai este