Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în parteneriat cu Primăria Orașului Murfatlar și cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, organizează expoziția ,,Simboluri monocrome: Basarabi-Murfatlar”, vineri, 12 mai 2023, ora 12:00, la Casa de Cultură Murfatlar.
Complexul de bisericuțe, chilii, locuințe și morminte, descoperit în anul 1957, pe o pantă a dealului Tibișir (loc. Murfatlar, jud. Constanța), a funcționat, conform opiniei specialiștilor, într-un interval ce cuprinde secolele IX-XI d.Hr., cercetările mai recente restrângând perioada la secolul al X-lea d.Hr. Se presupune că aici a existat unul dintre centrele monahale dobrogene importante, unde s-au retras călugări practicanți ai creștinismului bizantin, reflectat în arhitectură și în inciziile ce au rezistat până astăzi.
În pereții monumentului rupestru de la Basarabi-Murfatlar sunt îmbinate cele două forme de exprimare, conturându-se astfel o imagine complexă a vieții spirituale a locuitorilor așezământului monahal, dar și a comunităților din care făceau parte.
,,Expoziția adună fotografii alb-negru executate de către specialiști ai Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în diferite stadii de cercetare a monumentului. Aceste fotografii reprezintă o invitație la descifrarea mesajelor, sentimentelor și gândirii religioase transmise peste vreme sub forma unor simboluri monocrome,” au transmis reprezentanții Primăriei Orașului Murfatlar.