Sursă: Facebook, Iulian Constantin Soceanu.

Primarul Iulian Soceanu s-a întâlnit cu agenții economici care desfășoară activități în domeniul turismului în orașul Techirghiol

Gradina Botanică din Techirghiol a găzduit întâlnirea primarului Iulian Soceanu cu agenții economici din domeniul turismului.
,,Doresc să mulțumesc celor care au dat curs invitației și care au înțeles că o relație de parteneriat între ei și administrația locală este singura soluție pentru prosperitate. În cadrul întâlnirii cu agenții economici am discutat următoarele subiecte de interes pentru comunitate: Proiectele implementate sau aflate în curs de implementare la nivelul orașului Techirghiol; Prezentarea investițiilor private ce urmează să fie făcute în orașul nostru; Situația taxelor și impozitelor locale plătite de agenții economici (peroane nerezidentiale), nivelul de încasare al taxei de promovare precum și despre facilitățile fiscale de care beneficiază aceștia; și prezentarea programului de activități culturale pentru sezonul estival 2023.
De asemenea, în cadrul întâlnirii, agenții economici din domeniul turismului au fost informați despre măsurile pe care Primăria Techirghiol le-a întreprins și le întreprinde în continuare, pentru depistarea persoanelor fizice și juridice care prestează activități neautorizate în domeniul turismului și care creează concurență neloială.
Doresc pe această cale să le mulțumesc pentru toate propunerile făcute, le mulțumesc pentru prezentarea problemelor pe care le întâmpină și le transmit că împreună vom cauta și vom găsi cele mai bune soluții pentru rezolvarea lor. Mulțumesc pentru disponibilitatea și deschiderea de care au dat dovadă și îi asigur că vor găsi întotdeauna în mine ca primar, dar și în instituția Primăriei un partener real care să vină în sprijinul rezolvării problemelor pe care le întâmpină,’’ a transmis Iulian Soceanu, primarul orașului Techirghiol.

Mai multe stiri