Pachetul de legi ale educației „România Educată”, inițiat de președintele Klaus Iohannis, a fost votat de Camera Deputaților și a fost trimis la Senat pentru dezbatere și vot, a anunțat deputatul de Sibiu Raluca Turcan, cea care are o parte consistentă în acest proiect. La proiect au contribuit zeci de mii de profesori, elevi și studenți, specialiști din educație, sindicate și mediul privat. În doar câteva săptămâni, acesta va deveni lege, informează deputatul de Sibiu.

Marian Crușoveanu
Aeroportului Internațional „Mihail Kogălniceanu”, o investiție importantă pentru dezvoltarea județului Constanța și pentru rolul strategic al României în regiunea Mării Negre
Marian Crușoveanu, deputat PNL Constanța: ,,Am participat astăzi la inaugurarea noului terminal de pasageri al Aeroportului Internațional „Mihail Kogălniceanu”, o investiție importantă pentru dezvoltarea județului




