Guvernul va aproba un memorandum având ca temă adoptarea unor principii generale în vederea îmbunătăţirii statutului personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic din sistemul naţional de învăţământ şi valorizarea carierei didactice. În memoradum se arată, între altele, ca măsură propusă: „Prioritizarea dialogului între Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământ cu privire la grila de salarizare din familia ocupaţională subsecventă, ce va fi cuprinsă în viitoare Lege a salarizării. Noua lege va avea la bază principiul potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/ asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023”.

Marian Crușoveanu: Într-un context internațional complicat, transformarea bugetului în pomeni electorale și măsuri populiste riscă să agraveze deficitul bugetar existent
Marian Crușoveanu, deputat PNL Constanța: ,,Într-un context internațional complicat, cu război la graniță, criză în Goful Persic, presiuni economice și România aflată sub monitorizarea agențiilor




