Sursă: Facebook Primăria Constanța.

Au fost puse bazele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Constanța!

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac și edilii din Năvodari, Valu lui Traian, Cumpăna și Ovidiu, localități care aparțin primului inel al Zonei Metropolitane, au semnat actul constitutiv și statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Constanța.

Urmează îndeplinirea celorlalți pași pentru finalizarea constituirii asociației, primul dintre aceștia fiind depunerea actelor de înființare la Judecătoria Constanța și dobândirea personalității juridice prin soluționarea dosarului de către instanța de judecată și atribuirea personalității juridice a asociației. Ulterior, se va aproba organigrama și se va stabili bugetul.
,,Înființarea Asociației a fost precedată de realizarea unui studiu de fundamentare a oportunității constituirii asociației de dezvoltare intercomunitară cu rol în exercitarea atribuțiilor legale în domeniul serviciilor de transport public local la nivelul Zonei Metropolitane Constanța, pentru întocmirea căruia au fost chestionați atât cetățenii cât și primarii celor 16 localități,” au transmis reprezentanții Primăriei municipiului Constanța.
Ulterior, ADI Transport Public Constanța se va extinde și la celelalte localități din inelele 2 și 3 ale Zonei Metropolitane: Mihail Kogălniceanu, Eforie, Murfatlar, Techirghiol, 23 August, Costinești, Lumina, Tuzla, Agigea, Corbu şi Poarta Albă, astfel încât toți cetățenii din cele 16 comune și orașe care alcătuiesc Zona Metropolitană Constanța să poate beneficia de un transport public modern, civilizat și la prețuri decente.
,,Fiecare unitate administrativ teritorială care va face parte din asociație trebuie să se implice financiar, să aloce resursele necesare lansării, funcționării și dezvoltării asociației.
Dezvoltarea serviciului public de transport local la nivelul Zonei Metropolitane reprezintă o necesitate tot mai acută a zilelor noastre, întrucât sunt mii de oameni din localitățile învecinate care muncesc sau studiază în Constanța, precum și constănțeni care își desfășoară activitatea în altă parte decât în municipiu,” au concluzionat reprezentanții municipalității.

Mai multe stiri

Știri Naționale

În urma consultărilor președintele PNL, Ilie Bolojan, a transmis care sunt prioritățile pentru perioada următoare

,,𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐨𝐧𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞 𝐮𝐧 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧 𝐜𝐚𝐩𝐚𝐛𝐢𝐥 𝐬𝐚̆ 𝐫𝐞𝐝𝐞𝐚 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐢̂𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐢̂𝐧 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫. În urma consultărilor cu echipa președintelui României, președintele

Citeste mai multe