Primăria Municipiului Mangalia organizează, în perioada 5 – 15 august, a.c., ample manifestări prilejuite de sărbătorirea Zilei Marinei Române. ,,Mii de spectatori sunt aşteptaţi, în Portul Turistic Mangalia, în ziua de 15 august, începând cu ora 09.45, să asiste la evenimentele organizate de militarii Forțelor Navale Române, dar și la alte activități specifice. Astfel, încă de sâmbătă, 5 august, între orele 09.00-14.00, marinarii invită turiștii și localnicii, în Portul Militar Mangalia, să participe în număr cât mai mare, la manifestările derulate sub genericul „Ziua Porților Deschise”. Vizitatorii vor avea ocazia să admire navele militare și tehnica din dotare, să asiste la ceremonialul de ridicare a pavilionului, geacului și marelui pavoaz, care reprezintă simbolul gloriei, onoarei și vitejiei pentru Marina Română. Din program nu vor lipsi parada ambarcaţiunilor cu vele, jocurile marinăreşti şi atelierele de confecționare a nodurilor marinărești, iar la Cercul Militar Mangalia vor avea loc diferite activități interactive, organizate de Comenduirea Garnizoanei, în colaborare cu ligile și asociațiile socio-profesionale militare locale. Totodată, între 7 – 14 august, la Cercul Militar Mangalia, sub semnul spiritualității marinărești, în fiecare seară, vor avea loc spectacole şi lansări de carte, expoziții de instrumente de navigație, etc. Joi, 10 august, între orele 19.00-20.00, Muzica Militară a Forțelor Navale va susține un spectacol în Piața Republicii din centrul Mangaliei, iar Ziua Recunoștinței va fi marcată, luni, 14 august, începând cu ora 10.00, printr-un un ceremonial militar și religios, la Monumentul Marinarului și Constructorului Naval, din Portul Turistic. Pentru ziua de 15 august, militarii Forţelor Navale au pregătit mai multe evenimente inedite, care se vor desfășura în Portul Turistic, începând cu ora 10:00. Manifestările vor debuta cu ceremonialul militar reprezentat de întâmpinarea comandantului Garnizoanei Mangalia, comandor Mihai Dănilă, de către Garda de Onoare. Vor urma, conform programului, ceremonialul religios şi exerciţii militare demonstrative. După exerciţiile militarilor, zeul Neptun va declara deschise jocurile marinăreşti. Pe parcursul întregii zile, cei prezenți vor avea prilejul să cunoască îndeaproape atât jocurile marinărești, cât și exercițiile de forță și tehnica de luptă a militarilor Forțelor Navale Române, iar de la ora 21.00, cei prezenți în Portul Turistic vor putea urmări retragerea marinarilor cu torțe în mâini, în timp ce, în Portul Militar va fi aprins pavoazul electric la nave. Ca în fiecare an, evenimentele prilejuite de sărbătorirea Zilei Marinei Române se vor încheia cu un spectaculos foc de artificii, organizat în Portul Turistic Mangalia,” au anunțat reprezentanții Primăriei municipiului Mangalia.
Din 2025 românii vor putea să călătorească fără vize în Statele Unite
România îndeplinește acum condițiile pentru ridicarea vizelor de intrare în SUA. Cei mai importanți pași din acest proces au fost începuți în perioada guvernărilor liberale.