Sursă: Facebook Primăria Constanța

Pentru siguranța elevilor, polițiștii locali sunt prezenți în proximitatea unităților școlare

,,Deschiderea noului an școlar nu trebuie să fie umbrită de niciun incident neplăcut, de aceea polițiștii locali sunt prezenți astăzi în proximitatea unităților școlare. Conform Planului Teritorial Comun de Acțiune, Direcția Generală Poliția Locală Constanța asigură protecția și siguranța elevilor și a cadrelor didactice în 32 de unități de învățământ din municipiul Constanța, restul unităților de învățământ revenind în sarcina altor instituții abilitate în acest sens.
Polițiștii locali sunt prezenți zilnic în perimetrul unităților de învățământ pentru a asigura protecţia şi siguranţa elevilor.
Zonele de acces în școlile și liceele din municipiul Constanța sunt monitorizate de echipele Serviciului de Ordine Publică, în intervalele orare în care se efectuează intrarea și ieșirea elevilor de la cursuri, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a delicvenței juvenile și a victimizării minorilor.
Polițiștii locali cu atribuții privind circulația rutieră acționează în proximitatea instituțiilor de învățământ pentru a asigura fluența traficului rutier și pietonal.
Pe această cale recomandăm elevilor și părinților să depună eforturi concentrate pentru creșterea siguranței rutiere, să fie atenți la semnalele oamenilor legii, iar dacă sesizează o faptă antisocială să apeleze cu încredere la polițiștii locali, “ au informat reprezentanții Primăriei Constanța.

Sursă: Facebook Primăria Constanța

Mai multe stiri

Știri Naționale

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de

Citeste mai multe