Sursă: Facebook, Marian Crușoveanu

A fost adoptat proiectul privind Schema de Certificare Voluntară, inițiat de parlamentarii PNL, prin care sunt protejate afacerile locale

,,Parlamentul României a adoptat proiectul de lege privind instituirea Schemei de Certificare Voluntară ,,De Origine România – DOR”, inițiat de parlamentarii PNL. Acest demers legislativ propune implementarea unei scheme de certificare voluntară, accesibilă producătorilor și procesatorilor români.
Scopul acestei scheme este de a garanta că produsul alimentar achiziționat este fabricat pe teritoriul României și din materii prime de origine românească.
Introducerea certificatului „DOR”, care atestă originea autohtonă a produsului, este o formă de mândrie locală, dar și națională. Totodată, aceasta reprezintă un instrument prin care consumatorul poate afla, în mod transparent, că achiziționează produse locale.
Prin implementarea acestei legi, România își propune să evidențieze patrimoniul gastronomic național, punând în valoare potențialul real al produselor românești.
De asemenea, este și o formă de protejare și promovare a afacerilor locale și a intereselor economice ale producătorilor, dar și a produselor agro-alimentare de origine românească,” a precizat deputatul PNL Constanța, Marian Crușoveanu.

Sursă: Facebook, Marian Crușoveanu

Mai multe stiri

Știri Naționale

În urma consultărilor președintele PNL, Ilie Bolojan, a transmis care sunt prioritățile pentru perioada următoare

,,𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐨𝐧𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞 𝐮𝐧 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧 𝐜𝐚𝐩𝐚𝐛𝐢𝐥 𝐬𝐚̆ 𝐫𝐞𝐝𝐞𝐚 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐢̂𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐢̂𝐧 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫. În urma consultărilor cu echipa președintelui României, președintele

Citeste mai multe