Sursă: Partidul Național Liberal

Din 2025 românii vor putea să călătorească fără vize în Statele Unite

România îndeplinește acum condițiile pentru ridicarea vizelor de intrare în SUA. Cei mai importanți pași din acest proces au fost începuți în perioada guvernărilor liberale.

Ca prim-ministru, președintele PNL Nicolae Ionel Ciucă a discutat în februarie 2023 cu senatorii americani Richard Durbin şi Jeanne Shaheen, care, o lună mai târziu, au inițiat proiectul legislativ „Romania Visa Waiver Act of 2023”.

Premierul Ciucă a desemnat, apoi, un coordonator național al accesului țării în Programului Visa Waiver. Ministerele Afacerilor Externe, Interne și Justiției au comunicat constant instituțiilor americane măsurile luate, potrivit cerințelor acestui program. Intrarea în Programul Visa Waiver va aduce românilor condiții mai facile de călătorie în SUA și va îmbunătăți cooperarea româno-americană.

,,Anunț cu bucurie vestea includerii României în programul Visa Waiver al SUA, care va permite românilor, ca din 2025, să călătorească fără vize în Statele Unite.

De-a lungul anului 2023, am avut discuții directe cu senatori americani și am făcut eforturi diplomatice intense pentru a obține acest statut. În martie, senatorii Durbin și Shaheen au introdus un proiect de lege în Congres pentru a sprijini România în acest demers. A fost un moment crucial și un semnal puternic din partea partenerilor noștri americani.

În aceeași perioadă, a mandatului meu de premier, am numit un coordonator național pentru Visa Waiver, astfel încât toate instituțiile să lucreze împreună pentru îndeplinirea criteriilor tehnice și de securitate necesare.

Aceste eforturi nu doar că vor facilita călătoriile, dar vor consolida și mai mult relația noastră strategică cu SUA, în beneficiul fiecărui român.

Mulțumesc tuturor echipelor implicate pentru determinarea și profesionalismul de care au dat dovadă în îndeplinirea acestui obiectiv major,” a transmis Nicolae Ionel Ciucă, președintele PNL.

Sursă: Partidul Național Liberal

 

 

 

 

 

 

Mai multe stiri

Știri Naționale

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de

Citeste mai multe