Primarul Vergil Chițac a anunțat că și în acest mandat vor continua investițiile în educație

Educația reprezintă o prioritate pentru administrația locală a municipiului Constanța. ,,Am demonstrat acest lucru odată cu cele 16 unități de învățământ finalizate în mandatul anterior.

Nu ne putem aștepta la performanță de la elevii noștri, dacă nu facem tot posibilul să le asigurăm cele mai bune condiții. De aceea, în prezent, se lucrează pentru modernizarea altor unități de învățământ din oraș! Momentan suntem în etapa de achiziție, dar în scurt timp vor începe și lucrările efective, iar elevii se vor putea bucura de condiții superioare, așa cum merită.

Vorbim de o finanțare de 85 de milioane de euro, obținută prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Pe parcursul anului școlar 2024-2025 ne propunem să reabilităm 22 de grădinițe, școli și licee, printre care și Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Liceul Tehnologic „Tomis” – Corp liceu, Școala Gimnazială Nr. 23 „Constantin Brâncoveanu” și Grădinița cu Program Prelungit Nr. 53.

Pentru că tinerii noștri contează și este de datoria noastră să le oferim tot ceea ce au nevoie pentru a-și urma visurile,” a transmis primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac.

Sursă: Facebook, Vergil Chițac

 

Mai multe stiri