Încep lucrările de asfaltare din cadrul Proiectului „Reabilitare Străzi Locale în Orașul Hârșova”

,,În perioada următoare voi emite ordinul de începere a lucrărilor de asfaltare din cadrul Proiectului „Reabilitare Străzi Locale în Orașul Hârșova, Județul Constanța”.

În acest proiect, așa cum v-am mai anunțat și anterior, vom asfalta 3.8 km, pe următoarele străzi: Aleea Danubiu, Atelierelor, Avram Iancu, Cloșca, Concordiei, Crișan, Grădinilor, Horia, Independenței, Mărășești, Mării, Oborului, Păcii, Preot Ioniță Georgel, Telegrafului, Vântului (tronson DN2A – Traian), Roșca Denisu Petre și Dobrogei.

Având în vedere această investiție, pentru a evita degradarea ulterioară a străzilor și ocazionarea de costuri suplimentare, locuitorii care vor dori să se racordeze la rețeaua de canalizare situată pe aceste străzi, trebuie să înceapă cât mai curând aceste proceduri, înaintea începerii lucrărilor de asfaltare.

Pentru informații suplimentare, vă rog să vă adresați Compartimentului Urbanism sau vă aștept în audiențe, în fiecare luni, ori la întâlnirile lunare organizate în a treia zi de miercuri din lună, în sala mare a Primăriei.

Dezvoltarea orașului nostru nu trebuie privită ca o promisiune, ci ca un angajament, pe care trebuie să ni-l asumăm și să îl realizăm împreună.

Continuăm să muncim pentru binele comunității noastre, dar numai cu răbdare și implicarea pozitivă a tuturor, vom construi un oraș de care să fim mândri.

Celor rău-intenționați, le vom răspunde pe măsura acțiunilor și ne vom îndrepta împotriva lor pentru toate prejudiciile și întârzierile cauzate. În scurt timp, voi informa cetățenii despre acțiunile dușmănoase, abuzive și deplorabile ale câtorva hârșoveni lipsiți de scrupule și limite, cărora nu le pasă de acest oraș și pe care nu merită să îl numească ,,acasă”, a transmis Viorel Ionescu, primarul orașului Hârșova.

Sursă: Facebook, Viorel Ionescu

.

 

Mai multe stiri

Știri Naționale

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de

Citeste mai multe