Proiectul pentru realizarea unui pasaj rutier denivelat, la intersecția DN2A cu DN22A din Hârșova avansează

,,Așa cum anunțam în anul 2023, orașul Hârșova a fost inclus în cele 6 proiecte de anvergură, aprobate la nivel național, pentru realizarea unui pasaj rutier denivelat, la intersecția DN2A cu DN22A (Hârșova – Tulcea).

În cursul acestei săptămâni am participat la o întâlnire în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, pentru a discuta detalii legate de execuția acestui proiect, lucrări ce vor fi demarate în perioada următoare, după finalizarea etapei obținerii avizelor tehnice, în care se află în prezent.

Un alt punct important al discuției a fost etapa a II-a a proiectului – legarea pasajului direct la DN2A, prin realizarea unei șosele de centură a orașului Hârșova. Prin această extindere, tot traficul greu – mărfuri, camioane, utilaje – va fi redirecționat pe ruta ocolitoare. Acest lucru înseamnă mai puțin trafic prin oraș, reducerea deteriorării drumurilor, mai puțin zgomot și un risc redus de accidente pe DN2A.

Primăria Orașului Hârșova salută proiectul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, convinsă fiind că acest demers va contribui la fluidizarea traficului rutier și, în mod special, la reducerea accidentelor din zonă.

Continuăm să muncim pentru Hârșova! Suntem convinși că oamenii de bună-credință întotdeauna vor aprecia lucrurile utile și necesare acestui oraș și vor pune umărul la dezvoltarea lui,” a anunțat Viorel Ionescu, primarul orașului Hârșova.

Sursă: Facebook, Viorel Ionescu

 

Mai multe stiri

Bogdan Huțucă

Deputatul Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța: ,,Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament pentru Pachetul 2 de măsuri, un set de reforme esențiale menite să elimine inechitățile și să transforme statul într-un partener corect pentru cetățeni”

,,Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament pentru Pachetul 2 de măsuri, un set de reforme esențiale menite să elimine inechitățile

Citeste mai multe