Siegfried Mureșan, europarlamentar PNL: ,,În Uniunea Europeană, avem reguli clare privind deficitul și cheltuielile publice”

Siegfried Mureșan, europarlamentar PNL: ,,În Uniunea Europeană, avem reguli clare privind deficitul și cheltuielile publice. Scopul este ca bugetul public, adică banii oamenilor, să fie protejat, iar guvernele să nu se poată supra-îndatora, punând în pericol stabilitatea economică a țării pe termen lung.

-Aceste reguli clare trebuie respectate de toată lumea. Ele pot fi flexibile doar în vremuri excepționale, de criză, precum celea de acum, cu provocările de securitate de la granițele noastre.

-Tocmai de aceea, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus activarea clauzei de exceptare de la regulile de deficit pentru cheltuielile cu investițiile în apărare. Acest lucru va permite statelor member să crească cheltuielile de apărare fără a încălca regulile UE privind deficitul.

-Propunerea președintei Comisiei este susținută și de noi, Partidul Naţional Liberal. Aceste cheltuieli trebuie să includă, de asemenea, fonduri alocate pentru dezvoltarea industriei de apărare, modernizarea infrastructurii de transport și măsuri pentru apărarea civilă.

-În plus, ca raportor pentru viitorul buget multianual al Uniunii Europene, eu mă voi asigura că prioritizăm cheltuielile în domeniul apărării și că vom avea suficiente resurse în bugetul european pentru investiții comune în acest sector.

-Vrem ca oamenii să se simtă în siguranță în Uniunea Europeană. Pentru asta, este nevoie de mai multe cheltuieli, atât la nivel european, cât și național.

-Întărirea apărării va fi un efort comun, european și național, iar poziția PNL de a aloca mai mulți bani în domeniul apărării este corectă și este în deplin acord cu prioritățile europene.”

Sursă: Facebook, Marian Crușoveanu

 

 

Mai multe stiri

Știri Naționale

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de

Citeste mai multe