Parlamentul a adoptat proiectul de lege prin care perioada 15-21 mai este declarată oficial „Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere”

Marian Crușoveanu, deputat PNL Constanța: ,,O veste bună pentru toți participanții la trafic: Parlamentul a adoptat proiectul de lege prin care perioada 15-21 mai este declarată oficial „Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere”. Această inițiativă are ca scop creșterea gradului de conștientizare privind prevenirea accidentelor, educarea șoferilor, pietonilor și bicicliștilor, precum și promovarea unor măsuri eficiente pentru un trafic mai sigur pentru toți.

Siguranța rutieră este responsabilitatea noastră, a tuturor! Această săptămână va fi marcată prin campanii de informare, acțiuni educaționale și inițiative legislative menite să încurajeze responsabilitatea în trafic și să contribuie la reducerea accidentelor.

Am susținut acest proiect legislativ, atât în Comisia pentru Transporturi, cât și în plenul Camerei Deputaților, deoarece, dincolo de sancțiuni, este esențială o componentă puternică de educație și conștientizare. Această lege oferă instituțiilor un cadru clar pentru a promova activ importanța unei deplasări sigure, contribuind astfel la creșterea responsabilității în trafic.

Prin acest demers, susținut de coaliția de guvernare, ne propunem să consolidăm educația rutieră și cultura responsabilității în trafic, pentru un mediu mai sigur pe drumurile din România.”

Sursă: Facebook, Marian Crușoveanu

Mai multe stiri

Știri Naționale

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de

Citeste mai multe