Stațiunea Mamaia devine, în luna august, un veritabil centru al divertismentului

Stațiunea Mamaia devine, în luna august, un veritabil centru al divertismentului, cu o agendă de evenimente spectaculoasă, care promite seri pline de energie, culoare și emoție.

Cele două scene principale Mamma Mia! din Piațeta Cazino și Scena Arlecchino din Piațeta Rex vor găzdui programe gândite pentru a satisface toate categoriile de public: de la iubitorii de muzică live și cabaret, până la pasionații de istorie, umor sau spectacole pentru copii.

Piațeta Cazino – muzică live și show-uri tematice la scena „Mamma Mia!”

În fiecare weekend, Piațeta Cazino găzduiește spectacole muzicale de amploare, cu artiști cunoscuți și show-uri tematice care transformă serile de vară în experiențe memorabile.

  • 2 august – Georgiana Neagu , Alex Velea și Boney M.
  • 9 august – The Mood și Direcția 5
  • 15 august – Nicoleta Oancea și Connect-R
  • 16 august – Ionuț Galani și Ștefan Bănică
  • 17 august – Alexandra Ungureanu și Horia Brenciu
  • 23 august – Adi Istrate și Alina Eremia
  • 30 august – Andrei Bănuță și Theo Rose

Pe lângă aceste concerte, scena „Mamma Mia!” propune trei concepte artistice recurente, care se desfășoară după următorul calendar:

  • În fiecare joi, ora 20:00 – Show Discoteka, cu Trupa Discoteka și Cabaret Unique, o seară dedicată muzicii retro și atmosferei anilor ’80–’90
  • În fiecare vineri, ora 20:00 – Show Mamaia ArTiSTa, un spectacol de varietăți cu Denis Ștefănescu & Vocal Impact Band, Cabaret Real Art Entertainment și momente coregrafice spectaculoase.
  • În fiecare duminică, ora 20:00 – Show Mamaia Nostalgia, o călătorie emoționantă în muzica și stilurile altor vremuri

Scena Arlecchino – Piațeta Rex: istorie, comedie și spectacole pentru copii

Începând cu data de 7 august, Scena Arlecchino se mută din Piațeta Perla în Piațeta Rex, unde publicul este invitat să descopere un program special, cu evenimente care îmbină educația, cultura și divertismentul.

Reconstituiri istorice

În fiecare joi, vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul 18:00 – 20:00, turiștii pot asista la spectacole de reconstituire istorică, ce aduc în fața publicului scene din Antichitate, Evul Mediu, secolul XIX și cele două Războaie Mondiale. Demonstrațiile includ echipamente autentice, momente de luptă, dar și prezentări ale vieții civile și militare, reconstituite cu mare atenție la detalii.

Comedie cu grupul „Vouă”

În fiecare joi, de la ora 20:15, legendarul grup umoristic „Vouă” aduce pe scena din Piațeta Rex o porție sănătoasă de râs și bună dispoziție, printr-o serie de sketch-uri și momente inspirate din umorul clasic românesc.

Teatru de păpuși și activități pentru copii

În fiecare vineri, sâmbătă și duminică, între 20:15 și 22:30, cei mici sunt așteptați la spectacole de teatru de păpuși și activități interactive gândite pentru a stimula creativitatea și spiritul ludic al copiilor. Aceste seri sunt special dedicate familiilor și creează o atmosferă relaxantă, unde cei mici sunt în centrul atenției. Intrarea este liberă.

Sursă: Facebook, Primăria Constanța

 

Mai multe stiri

Știri Naționale

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de

Citeste mai multe