Viitorul copiilor și respectul pentru cetățeni sunt esențiale pentru Paul Mihaita Moldovan, primarul comunei Albești

Într-un nou material, Paul Mihaita Moldovan, primarul comunei Albești, a vorbit despre două lucruri esențiale pentru o comunitate vie: viitorul copiilor și respectul pentru oameni.

,,De pe stadionul modern din Albești, vă povestesc despre Clubul Sportiv Gloria Albești – cu secții de handbal și fotbal, născut din dorința de a oferi copiilor și tinerilor noștri șansa să crească frumos, în echipă, cu valori și cu sănătate.

Avem o sală de sport dotată și un stadion îngrijit. Dar dincolo de infrastructură, avem pasiune, implicare și copii talentați.

Așa cum avem și în ansamblul „Plai de Dor”, care ne-a reprezentat cu mândrie la festivaluri din toată țara și, mai nou, în Turcia. Niște tineri minunați care duc mai departe sufletul locului nostru.

În continuare, mergem în satul Arsa, unde mai multe case nu au fost racordate niciodată la curent electric. E greu de înțeles cum, în 2025, există oameni fără lumină în casă. Dar nu am acceptat ca lucrurile să rămână așa.

Am căutat soluții. Am găsit înțelegere la conducerea Rețele Electrice Dobrogea și, chiar dacă fondurile locale sunt limitate, am reușit să plătim prima tranșă pentru racordare.

Iar lucrările încep în curând. Pentru că acei oameni merită lumină. La propriu și la figurat.

Toate acestea nu le-aș fi putut face singur. Le-am făcut împreună cu o echipă de oameni serioși din Primărie, cu Consiliul Local și cu sprijinul vostru, al locuitorilor din Albești,” a transmis Paul Mihaita Moldovan, primarul comunei Albești.

Sursă: Facebook, Paul Mihaiță Moldovan

Mai multe stiri

Știri Naționale

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de

Citeste mai multe