Continuă modernizarea infrastructurii de colectare separată a deșeurilor din municipiul Constanța

Începând de luni, 18 august, vor fi montate încă 175 de insule ecologice, în cadrul proiectului finanțat cu bani europeni, prin Planul Național de Redresare și Reziliență. 100 de insule au fost deja instalate în cartierele Gară, Abator, Km 4-5, CET, Poarta 6, Inel I, Inel II, zona centrală, Peninsulă, Casa de Cultură, Tomis III, Tomis Nord, Faleză Nord și Tomis Plus.

Reamintim că echipamentele nu pot fi, momentan utilizate, întrucât sistemul informatic de gestionare este în curs de implementare. În plus, insulele ecologice vor fi dotate cu camere de supraveghere pentru a preveni actele de vandalism și utilizarea necorespunzătoare.

Noile insule ecologice înlocuiesc platformele existente. Vor fi montate 75 de insule ecologice tip 1 și 100 de insule ecologice tip 2.

Ecoinsula tip 1 este o structură modulară supraterană formată din cinci containere de câte 1.1 metri cubi (mc) pentru toate cele cinci fracții: biodegradabil, rezidual, sticlă, plastic și metal, hârtie și carton).

Ecoinsula tip 2 este compusă din cinci containere supraterane staționare proiectate și fabricate conform standardelor europene în vigoare, cu următoarele capacități pentru cele cinci fracții: biodegradabil; rezidual; sticlă; plastic și metal; hârtie și carton- între 2 mc și 5 mc.

Accesul la eco-insule se va realiza în baza unei cartele digitale. Fiecare utilizator va fi identificat printr-un card cu cod QR, sistemul va permite autorizarea sau blocarea accesului, în funcție de utilizarea corectă a echipamentului.

Până la punerea în funcțiune a întregului sistem digitalizat, rugăm locuitorii orașului să utilizeze actualele containere din punctele de colectare a deșeurilor.

Sursă: Facebook, Primăria Constanța

 

Mai multe stiri

Bogdan Huțucă

Deputatul Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța: ,,Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament pentru Pachetul 2 de măsuri, un set de reforme esențiale menite să elimine inechitățile și să transforme statul într-un partener corect pentru cetățeni”

,,Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament pentru Pachetul 2 de măsuri, un set de reforme esențiale menite să elimine inechitățile

Citeste mai multe