Primarul Viorel Ionescu a verificat stadiul lucrărilor la noua creșă de tip nZEB carese află în lucru în orașul Hârșova

,,Dragi hârșoveni, acum ceva vreme vă anunțam începerea lucrărilor de construcție a noii creșe pentru copii. Am fost din nou în teren, pentru a verifica stadiul lucrărilor și, dacă în primăvară construcția era realizată în proporție de aproximativ 30%, acum am ajuns la peste 70%.

Se lucrează constant, iar ritmul bun ne dă încrederea că termenul de finalizare, sfârșitul anului 2025, va fi respectat.

Creșa, de tip nZEB (near-Zero Energy Building), va putea găzdui până la 40 de copii, în cele mai bune condiții și va fi dotată cu panouri solare și fotovoltaice, iar izolarea termică de calitate superioară va reduce costurile de întreținere. De asemenea, vor exista săli de joacă, dormitoare, cabinet medical, sală de festivități, spații administrative și un loc de joacă generos în aer liber.

Regret faptul că există și persoane cărora nu le este pe plac implementarea de proiecte în orașul nostru, dar dezvoltarea acestei comunități trebuie să fie o prioritate și un deziderat al tuturor, de la simplu cetățean, până la fiecare factor politic, altfel nici nu te poți considera un hârșovean căruia îi pasă. Nu îmi doresc perfecțiunea, ci să atingem o normalitate care să asigure comunității noastre condițiile unui trai decent și confortabil, iar acest lucru este posibil prin aportul fiecăruia dintre noi,” a informat Viorel Ionescu, primarul orașului Hârșova.

Sursă: Facebook, Viorel Ionescu

 

 

 

 

 

 

Mai multe stiri

Știri Naționale

În urma consultărilor președintele PNL, Ilie Bolojan, a transmis care sunt prioritățile pentru perioada următoare

,,𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐨𝐧𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞 𝐮𝐧 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧 𝐜𝐚𝐩𝐚𝐛𝐢𝐥 𝐬𝐚̆ 𝐫𝐞𝐝𝐞𝐚 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐢̂𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐢̂𝐧 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫. În urma consultărilor cu echipa președintelui României, președintele

Citeste mai multe