Lucrările de modernizare a iluminatului pietonal din orașul Hârșova sunt în plină desfășurare

,,În cadrul proiectului prin care modernizăm, extindem și eficientizăm iluminatul pietonal din orașul nostru se efectuează, în prezent, săpături pentru îngroparea cablurilor de alimentare a stâlpilor de iluminat pietonal.

Constructorul a început aceste lucrări în parcul central, în zona Casei de Cultură, motiv pentru care părinții sunt rugați să nu lase copiii nesupravegheați în această zonă.

Vă reamintesc faptul că vor fi montate 133 de aparate de iluminat cu LED, cu durată de viață de peste 100.000 de ore și consum redus de energie, care vor spori siguranța și confortul hârșovenilor. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, dar aceste intervenții sunt necesare și vor aduce beneficii vizibile întregii comunități,” a anunțat primarul orașului Hârșova, Viorel Ionescu.

Vă reamintim că proiectul de creștere a eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public din orașul Hârșova este în valoare de 2.291.318,25 de lei, valoare estimată fără TVA. Finanțarea proiectului este asigurată de Ministerul Mediului, Apelor și Turismului prin Administrația Fondului pentru Mediu. Prin implementarea acestui proiect, Serviciul de Iluminat Public din orașul Hârșova își propune, printre altele, optimizarea consumului de energie, protecția mediului înconjurător, îmbunătățirea calității iluminatului public și garantarea permanenței în funcționare a sistemului.

Principalele activități cuprinse în proiect sunt: demontarea aparatelor de iluminat vechi, demontarea stâlpilor de iluminat; montarea noii rețele subterane de alimentare pentru stâlpii proiectați, montarea stâlpilor noi de iluminat, montarea de aparate de iluminat cu LED-uri pe stâlpii existenți (conform proiectului tehnic atașat), eficiente din punct de vedere energetic și luminotehnic, având gradul de protecție de minim IP66 şi realizarea alimentării cu energie electrică (conexiunilor electrice) din rețelele de iluminat existente LEA/LES 0,4kV.

În cadrul Proiectului „Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în orașul Hârșova”, se vor monta corpuri de iluminat LED cu eficiență ridicată, puncte de aprindere, cutii de distribuție, cutii de trecere, linii electrice de joasă tensiune (subterane și aeriene), fundații, stâlpi, elemente de susținere a liniilor, instalații de legare la pământ, console, accesorii, conductoare, izolatoare, cleme, armături, echipamente de comandă, automatizare și măsurare utilizate pentru iluminatul public, pentru modernizarea și extinderea sistemului de iluminat de pe raza U.A.T Hârșova.

Totodată, se va achiziționa și instala un sistem de telegestiune. Suplimentar, autoritatea publică locală va achiziționa active necorporale noi, precum brevete, licențe ș.a, necesare investiției de bază.

Sursă: Facebook, Viorel Ionescu

 

 

Mai multe stiri

Știri Naționale

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de

Citeste mai multe