Silviu Iulian Coșa, senator PNL Constanța: ,,În problema Lukoil, aștept din partea Ministerului Energiei nu declarații politice, ci date tehnico-economice clare privind scenariile reale de depășire a crizei generate de sancțiuni.
Oricât de tentant ar fi să batem toba patriotismului și să vorbim despre o cumpărare forțată a rafinăriei de către statul român, trebuie să privim cu luciditate: statul are un istoric complicat ca administrator direct sau acționar majoritar în domeniul energetic.
De la RAFO la Oltchim, toate aceste exemple s-au încheiat în pierderi și datorii.
România nu are nevoie de o nouă gaură neagră bugetară și nici de un nou loc de refugiu pentru sinecuri.
Are nevoie de măsuri care să garanteze independența energetică, să mențină locurile de muncă și să asigure stabilitatea prețurilor, prin decizii bazate pe expertiză, transparență și responsabilitate.
Patriotismul adevărat nu se măsoară în proprietăți deținute de stat, ci în decizii economice raționale și transparente, luate în interesul public, nu în interesul politic.”
Sursă: Facebook, Silviu Iulian Coșa




