Lucrările pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice a imobilului bibliotecă orășenească – grădinița cu program prelungit”, din orașul Techirghiol, se apropie de finalizare

,,Lucrările pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice a imobilului bibliotecă orășenească – grădinița cu program prelungit”, finanțat prin PNRR, se află într-un stadiu avansat, fiind aproape de finalizare.

Proiectul, cu o valoare de peste 2,3 milioane de lei, are ca obiective principale:

– eficientizarea energetică a construcției existente, prin soluții moderne și sustenabile;

– reabilitarea completă a spațiilor interioare, adaptate cerințelor actuale;

– amenajarea zonei adiacente clădirii, incluzând trotuare și un spațiu de joacă sigur și atractiv pentru copii.

Pe măsură ce lucrările se apropie de final, rezultatele devin tot mai vizibile. La încheierea acestui proiect, orașul Techirghiol va beneficia de un spațiu modern, eficient energetic și sigur, dedicat celor mai mici locuitori ai comunității noastre, contribuind la crearea unui mediu educațional de calitate.

Vă mulțumesc pentru răbdare și susținere și vă asigur că depunem toate eforturile pentru finalizarea proiectului în cele mai bune condiții,” a anunțat Iulian Constantin Soceanu, primarul orașului Techirghiol.

Sursă: Facebook, Iulian Constantin Soceanu

 

Mai multe stiri

Știri Naționale

În urma consultărilor președintele PNL, Ilie Bolojan, a transmis care sunt prioritățile pentru perioada următoare

,,𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐨𝐧𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞 𝐮𝐧 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧 𝐜𝐚𝐩𝐚𝐛𝐢𝐥 𝐬𝐚̆ 𝐫𝐞𝐝𝐞𝐚 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐢̂𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐢̂𝐧 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫. În urma consultărilor cu echipa președintelui României, președintele

Citeste mai multe