La Hârșova a fost inaugurată Creșa nr. 49 la nivel național, construită prin Programul „Sfânta Ana” și prima finalizată în județul Constanța

,,Sunt momente în care bucuria vine din lucruri simple, dar cu adevărat importante.

Astăzi vreau să vă vorbesc despre un astfel de moment: deschiderea unei creșe pentru copiii noștri.

La Hârșova a fost inaugurată Creșa nr. 49 la nivel național, construită prin Programul „Sfânta Ana” și prima finalizată în județul Constanța.

Este un proiect dus la capăt cu responsabilitate, gândit pentru cei mici și pentru părinții care au nevoie de siguranță, sprijin și încredere, zi de zi.

Această creșă nu este despre tăieri de panglici, ci despre un loc sigur, cald și bine pregătit, în care copiii pot crește frumos, iar părinții pot merge la muncă liniștiți.

Adevărata valoare a acestei investiții se va vedea în timp, în zâmbetele copiilor și în liniștea familiilor care îi vor trece pragul.

Mulțumesc domnului ministru Cseke Attila și domnului prefect Picoiu Adrian Teodor pentru prezență și pentru sprijinul acordat orașului nostru. De asemenea, doresc să mulțumesc colegilor mei pentru munca depusă și Consiliului Local pentru susținere.

Ca hârșovean, ca părinte și ca om care a copilărit aici, știu cât de mult ne-au lipsit astfel de condiții.

De aceea cred cu toată convingerea că investițiile în copii sunt investiții în viitorul orașului nostru. HÂRȘOVA merge ÎNAINTE, cu grijă pentru oameni, prin muncă serioasă și lucruri care rămân!” a transmis Viorel Ionescu, primarul orașului Hârșova.

 

Sursă: Facebook, Viorel Ionescu

 

Mai multe stiri

Știri Naționale

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de

Citeste mai multe