Bogdan Huțucă, deputat PNL Constanța: ,,În timp ce mimează responsabilitatea, Partidul Social Democrat continuă blocajele mascate și folosește un limbaj dublu”

,,În timp ce mimează responsabilitatea în coaliția de guvernare, Partidul Social Democrat continuă blocajele mascate și folosește un limbaj dublu, insistând pe măsuri populiste care întârzie adoptarea bugetului.

România nu își permite tergiversări. Avem nevoie urgentă de un buget adoptat, într-un context internațional complicat, marcat de presiuni economice majore.

Din perspectiva Partidului Național Liberal, bugetul acestui an trebuie să urmărească cel puțin șase ținte clare:

  • investiții publice accelerate;
  • finanțare predictibilă pentru proiectele administrațiilor locale;
  • zero creșteri de taxe și impozite;
  • protecție socială sustenabilă și realistă;
  • reducerea deficitului bugetar și eliminarea privilegiilor;
  • accelerarea absorbției fondurilor europene (PNRR, SAFE).

Responsabilitatea înseamnă decizii rapide și predictibile. Coaliția trebuie să ofere o direcție pragmatică și coerentă, pentru un buget care să aducă stabilitate României, nu să o țină pe loc,” a comentat Bogdan Huțucă, deputat PNL Constanța.

 

Sursă: Facebook, Bogdan Huțucă

 

Mai multe stiri