Secretarul de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, a analizat stadiul lucrărilor la noul corp al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” din Constanța

Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța: ,,Astăzi, am primit vizita de lucru a doamnei Carmen Moraru, secretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru a analiza stadiul lucrărilor la noul corp al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, dedicat sănătății mamei și copilului.

Construirea acestui spital reprezintă una dintre cele mai importante investiții în sănătate pentru județul Constanța. Ritmul lucrărilor ne arată că proiectul avansează bine, iar obiectivul nostru este clar: să oferim mamelor și copiilor din județ condiții medicale moderne, sigure și la standarde europene.”

Proiectul, în valoare de aproximativ 197,3 milioane de euro, avansează într-un ritm susținut:

-stadiul proiectului – 59%

-stadiul fizic al lucrărilor – 52%

-contracte pentru dotări medicale semnate – 57%

Am discutat atât la sediul CJC, cât și pe șantier, despre progresul lucrărilor și etapele următoare. Până în acest moment au fost realizate trei niveluri de subsol, parterul și șapte etaje, iar în prezent se lucrează la etajul opt, din cele nouă prevăzute în proiect.”

Sursă: Facebook, Florin Mitroi

Mai multe stiri

Știri Naționale

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de

Citeste mai multe