Deputatul Bogdan Huțucă: ,,PSD a ales să își dărâme propriul Guvern și să construiască, alături de AUR, această majoritate”

În urma votului din Parlament asupra moțiunii de cenzură, s-a conturat o nouă realitate politică și o nouă majoritate parlamentară.

După luni de sabotaj intern, blocaje și încălcări ale angajamentelor asumate la guvernare, PSD a ales să își dărâme propriul Guvern și să construiască, alături de AUR, această majoritate. Cei care au avut voturile necesare pentru a provoca această criză au obligația să își asume acum guvernarea, cu un premier, o echipă și o majoritate funcțională.

PSD este responsabil direct pentru criza politică în care a fost împinsă România și nu poate fugi de consecințele propriilor decizii. Nu poți genera instabilitate și apoi să aștepți ca alții să gestioneze efectele. Cine demolează trebuie să fie capabil să și construiască. Cei obișnuiți să tragă sfori din lojă sunt acum obligați să urce pe scenă. Nu se mai guvernează din penumbra combinațiilor.

Decizia PNL de a trece în opoziție este un răspuns firesc la această configurație politică. Ne asumăm în continuare PNRR și reformele, relansarea economică, programul SAFE, aderarea la OECD și echilibrele bugetare”, a transmis deputatul PNL Constanța, Bogdan Huțucă.

Sursă: Facebook, Bogdan Huțucă

Mai multe stiri

Știri Naționale

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de

Citeste mai multe