,,Obiectivul acestei sesiuni parlamentare extraordinare este unul clar: adoptarea măsurilor restante din PNRR și aprobarea acordului SAFE – două decizii esențiale pentru credibilitatea României, pentru dezvoltarea țării și pentru protejarea intereselor noastre economice și strategice.
Transformarea acestei sesiuni într-un instrument de negociere politică sau de reglare a unor interese de partid ar fi o eroare majoră. Miza acestui moment nu este una electorală, ci capacitatea României de a-și respecta obligațiile asumate și de a nu pierde fonduri importante pentru investiții și dezvoltare.
Vreau să cred că va exista suficientă rațiune și pragmatism pentru a depăși această situație și că toți parlamentarii vor susține măsurile necesare pentru ca România să își respecte calendarul și angajamentele asumate,” a transmis deputatul PNL Constanța, Bogdan Huțucă, într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook.
Sursă: Facebook, Bogdan Huțucă





