Silviu Iulian Coșa, senator PNL Constanța: ,,Succes copiilor, răbdare dascălilor și încredere părinților! Să fie un an cu rost pentru fiecare”

Silviu Iulian Coșa, senator PNL Constanța: ,,România caută disperată oameni pentru 236 de meserii. Deficitul de forță de muncă este estimat undeva între 200 și 600 de mii de angajați, în funcție de sursă.

Și asta în condițiile în care avem peste 500 de mii de șomeri și încă pe atâția oameni cu dificultăți de angajare.

Și totuși, meseriașii și inginerii nu apar din senin. Se formează, începând de pe băncile școlii.

Azi începe școala.

Dragi părinți, trimiteți-vă copiii la școală și, din când în când măcar, urmăriți dacă își găsesc o direcție, o meserie, un rost.

Da, da, la școala aceea blamată, permanent îmbunătățită și etern perfectibilă. A fost suficientă pentru a forma generații de electricieni, medici, sudori, ingineri, tehnicieni sau avocați. Le va fi de folos și copiilor de azi.

Pentru că cine n-are un drum e mai plin de nevoi și de amar. Copiii voștri au, prin școală, o șansă în plus să nu fie săraci, manipulați și plini de ură.

Succes copiilor, răbdare dascălilor și încredere părinților! Să fie un an cu rost pentru fiecare.”

Sursă: Facebook, Silviu Iulian Coșa

 

Mai multe stiri