Astăzi, votul PNL Constanța a fost acordat pentru salvarea României, nu pentru susținerea unui Guvern majoritar PSD!

Organizația PNL Constanța a acordat astăzi vot favorabil guvernului Niculescu. Acesta nu este un vot de alianță cu PSD! Respingem și dezaprobăm profund inconștiența și ușurința cu care PSD a aruncat întreaga țară în haos doar pentru a-și proteja pozițiile de mult timp înrădăcinate, fără să le pese de riscuri. Am văzut și noi ce oameni propune la conducere acest nou guvern și suntem perfect conștienți că nu este cea mai bună alegere, însă ne aflăm într-un moment de cumpănă pentru întreaga țară.

Florin Mitroi, președinte PNL Constanța:

„O serie întreagă de structuri ale statului se află azi în incapacitatea de a adopta măsuri extrem de necesare și de a funcționa în lipsa unei rectificări bugetare. Avem nevoie urgent atât de această rectificare, cât și de o serie de măsuri ce nu pot fi luate de un guvern interimar. Așadar, astăzi PNL își asumă poziția de partid de opoziție și va pune întotdeauna pe primul loc siguranța și bunăstarea pe termen lung a cetățenilor, nu o ambiție personală. Deputații și senatorii noștri vor exprima întotdeauna propriile poziții în funcție de cum va înțelege guvernul Niculescu să continue reformele începute.”

Astăzi ne-am aflat în poziția de a alege între jurământul făcut față de cetățeni și un Guvern majoritar PSD, pentru că partenerul de guvernare al PNL a încălcat atât acordul, cât și programul de guvernare, votând împotriva ordonanțelor care aveau ca scop atingerea jaloanelor din PNRR și păstrarea fondurilor alocate de UE pentru România. În cele din urmă, PSD a încheiat triumfal, votând împotriva propriului guvern, deși nu avea o soluție de guvernare, nici oameni care să și-o asume în vremuri atât de tulburi. Să nu uităm că, în ciuda blamului general, guvernarea PNL a reușit să închidă PNRR și a obținut rating de țară favorabil, salvând România pe muchie de cuțit. Desigur, noul Guvern nu va recunoaște nimic din toate astea, asumându-și gloria după ce a refuzat răspunderea măsurilor de economie.

La nivelul județului Constanța, PNL este fără îndoială cea mai importantă formațiune politică. Toți actorii din scena politică a județului vor continua să își protejeze cetățenii și să dezvolte comunitățile. Deși votul dlui Florin Mitroi, președinte PNL Constanța și al Consiliului Județean Constanța, a susținut astăzi guvernul Niculescu, vom lupta în continuare împotriva acaparării județului de un PSD înrăit și avid după putere și după mascarea trecutului. Refuzăm să ne lăsăm atrași în mocirla în care se scaldă alte formațiuni și ne continuăm drumul către evoluție și reformă, lăsând interesele altora și campania electorală pe care au pornit-o mult prea devreme să își urmeze cursul meschin.

La acest moment, tot ce contează este stabilitatea României.

PNL Constanța votează responsabil!

Mai multe stiri

Știri Naționale

În urma consultărilor președintele PNL, Ilie Bolojan, a transmis care sunt prioritățile pentru perioada următoare

,,𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐨𝐧𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞 𝐮𝐧 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧 𝐜𝐚𝐩𝐚𝐛𝐢𝐥 𝐬𝐚̆ 𝐫𝐞𝐝𝐞𝐚 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐢̂𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐢̂𝐧 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫. În urma consultărilor cu echipa președintelui României, președintele

Citeste mai multe