Sursă: Facebook, George Sergiu Niculescu.

Secretarul de stat în Ministerul Energiei, George Sergiu Niculescu anunță că investițiile companiei AE SOLAR ar putea avea loc în județul Constanța

,,Investițiile sunt cele care conduc la progres, iar energia produsă din surse regenerabile reprezintă viitorul. Accelerăm tranziția către o energie curată și mărim independența energetică a României față de combustibilii fosili prin investiții,” a anunțat secretarul de stat în Ministerul Energiei, George Sergiu Niculescu.
,,Am fost prezent la întâlnirea cu reprezentanții companiei AE SOLAR și ai Rețelei Universităților de la Marea Neagră, organizată la Palatul Victoria. Cu acest prilej, compania AE SOLAR a anunțat că va deschide o fabrică de producere a panourilor solare în România, valoarea totală a investiției fiind de un miliard de euro. Ministerul Energiei va rămâne, în continuare, preocupat în identificarea și implementarea celor mai bune soluții pentru cetățenii României. Toate aceste demersuri contribuie semnificativ la reducerea costurilor cu energia electrică, eficientizarea energetică și reducerea amprentei de carbon.
România are din ce în ce mai multe de investiții, iar cea a companiei AE SOLAR este importantă și prin prisma faptului că ar putea avea loc în județul Constanța. Cu fiecare investiție, ajutăm la construirea unui viitor care este alimentat de energie curată și regenerabilă,” a subliniat George Sergiu Niculescu.

Sursă: Facebook, George Sergiu Niculescu.

Mai multe stiri

Știri Naționale

În urma consultărilor președintele PNL, Ilie Bolojan, a transmis care sunt prioritățile pentru perioada următoare

,,𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐨𝐧𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞 𝐮𝐧 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧 𝐜𝐚𝐩𝐚𝐛𝐢𝐥 𝐬𝐚̆ 𝐫𝐞𝐝𝐞𝐚 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐢̂𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐢̂𝐧 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫. În urma consultărilor cu echipa președintelui României, președintele

Citeste mai multe