Viceprimarul municipiului Constanța, Adriana Arghirescu, a participat la ceremonia prilejuită de Ziua Imnului Național al României

Viceprimarul municipiului Constanța, doamna Adriana Arghirescu, a participat astăzi la ceremonia organizată în fața Comandamentului Flotei cu prilejul Zilei Imnului Național al României, un moment de solemnitate dedicat unuia dintre cele mai importante simboluri ale statului român. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai autorităților publice, ai instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și numeroși constănțeni.

Adriana Arghirescu, viceprimarul municipiului Constanța: „Imnul Național este un reper al identității și unității noastre. Este un simbol care ne amintește de valorile ce ne definesc ca națiune și de responsabilitatea pe care o avem față de comunitate și față de generațiile viitoare.”

Sărbătorită anual la 29 iulie, Ziua Imnului Național este un prilej de a cinsti unul dintre simbolurile fundamentale ale României.

„Deșteaptă-te, române!” este un simbol al identității, unității și demnității naționale, amintindu-ne de valorile care ne definesc ca popor și de respectul datorat istoriei și celor care au contribuit la construirea României.

Sursă: Primăria Constanța

Mai multe stiri

Știri Naționale

În urma consultărilor președintele PNL, Ilie Bolojan, a transmis care sunt prioritățile pentru perioada următoare

,,𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐨𝐧𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞 𝐮𝐧 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧 𝐜𝐚𝐩𝐚𝐛𝐢𝐥 𝐬𝐚̆ 𝐫𝐞𝐝𝐞𝐚 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐢̂𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐢̂𝐧 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫. În urma consultărilor cu echipa președintelui României, președintele

Citeste mai multe