În comuna Mihai Viteazu va fi înființată o substație de ambulanță care va deservi întreaga zonă

Sistemul sanitar este important pentru fiecare localitate, fie oraș sau comună. Nevoia este mult mai mare, cu cât localitatea este departe de o unitate medicală, așa cum este cazul comunei Mihai Viteazu. Tocmai de aceea, primarul Gheorghe Grameni este preocupat să înființeze o substație de ambulanță în localitate. Pentru ca locuitorii din comună dar și cei din localitățile limitrofe să beneficieze de asistență medicală de urgență prespitalicească, autoritățile locale și-au propus să realizeze un parteneriat cu Serviciul de Ambulanță Județean Constanța pentru înființarea unui punct de lucru în localitatea Mihai Viteazu. În acest sens, consilierii din Mihai Viteazu au avizat înființarea substației de ambulanță din localitate. A fost aprobat proiectul tehnic și indicatorii tehnico-economici ai proiectului – Schimbare destinație în substație de ambulanță prin extinderea corpului C1 și construcție hală cu funcțiunea de garaj auto.

Pentru înființarea substației de ambulanță, autoritățile locale intenționează să amenajeze și să doteze, în incinta fostului Centrul de Informare Turistică, un spațiu adecvat pentru desfășurarea activității cadrelor medicale. De asemenea vor fi construite și două garaje pentru parcarea autospecialelor de intervenție ale Serviciului de Ambulanță.

„În prezent distanța dintre Stația Centrală a Serviciului de Ambulanță Județean Constanța și comuna Mihai Viteazu este de aproximativ 60 de kilometri. Prin acest parteneriat se va reduce semnificativ timpul în care cadrele medicale vor acorda pacienților asistență medicală de urgență. De asemenea aceștia vor putea ajunge într-un timp mai scurt la eventualele accidente de pe DN 22 Constanța – Tulcea. Prin aprobarea proiectului avem undă verde pentru realizarea substației de ambulanță” a precizat primarul, Gheorghe Grameni.

foto: Primaria Mihai Viteazu

 

Mai multe stiri

Știri Naționale

În urma consultărilor președintele PNL, Ilie Bolojan, a transmis care sunt prioritățile pentru perioada următoare

,,𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐨𝐧𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞 𝐮𝐧 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧 𝐜𝐚𝐩𝐚𝐛𝐢𝐥 𝐬𝐚̆ 𝐫𝐞𝐝𝐞𝐚 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐢̂𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐢̂𝐧 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫. În urma consultărilor cu echipa președintelui României, președintele

Citeste mai multe