
Veste buna pentru locuitorii orasului Techirghiol! Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a semnat vineri, 23 septembrie, contractele de finanţare, pentru construcţia a inca 19 crese noi, din fonduri europene. Printre localitatile beneficiare se numara si Techirghiol. Aici va fi construita o cresa cu 40 de locuri: ,,Va anunt cu mare bucurie ca am semnat contractul de finantare pentru proiectul ,,Construire Cresa Mica in orasul Techirghiol” cu un numar de 40 locuri! Valoarea proiectului este de 12 milioane lei! Cresa va fi construita pe strada 9 Mai, in zona Unitatii Militare, iar termenul de finalizare este de 38 luni de la semnarea contractului de finantare!” a anuntat primarul Iulian Soceanu.
Clădirea va avea sală de joacă, dormitoare, sală pentru festivităţi, bucătărie şi spălătorie proprii, cabinet medical, spaţii administrative şi spaţiu de joacă în aer liber.
,,Orasul nostru se afla intr-o permanenta dezvoltare si extindere, multe familii tinere aleg sa locuiasca si sa isi creasca copiii in Techirghiol, de aceea aceasta investitie este necesara si binevenita”, a mai precizat edilul Iulian Soceanu.
,,Proiectele semnate astazi vizeaza constructia a 19 creşe finanţate din PNRR si vor fi construite în: Craiova (două creşe mari, pentru 110 copii), Săcele, Hărman – Braşov, Simeria, Câmpulung Muscel, Dărmăneşti – Bacău, Moldova Nouă, Dorohoi (creşe medii pentru 70 de copii), Murfatlar, Isaccea, Techirghiol, Lupeni, Blaj, Geoagiu, Pătârlagele, Dumbrăveni – Vrancea, Vlăhiţa – Harghita şi Abrud (creşe mici pentru 40 de copii).
Cresele ce urmeaza sa fie construite in urma contractelor de finanțare semnate astazi, se vor alătura celor 64 de creșe ale căror contracte au fost deja semnate la începutul lunii septembrie, prin Planul Național de Redresare și Reziliență”, a precizat ministrul, prin intermediul unui comunicat de presă.
MDLPA finanţează în total, prin PNRR, construcţia a 124 de creşe, prin care Guvernul creează 7.450 de noi locuri pentru copii în creşele de stat. Finanţarea construcţiei este acordată integral din fonduri europene şi vizează inclusiv racordarea la utilităţi, iar autoritatea locală pune la dispoziţie doar terenul.