Sursă: Facebook, Mihai Lupu și Silviu Iulian Coșa

Prefectul județului împreună cu președintele Consiliului Județean Constanța susțin înființarea unui campus integrat pentru învățământul dual preuniversitar și universitar

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu împreună cu Silviu Iulian Coșa, prefectul județului Constanța au participat la o primă întâlnire a Consorțiului Regional Tehno-Dobrogea, găzduit de Universitatea Ovidius. Tema dezbaterii a fost înființarea unui campus integrat pentru învățământul dual preuniversitar și universitar.
,,Susțin și felicit inițiativa Universității Ovidius Constanța de a înființa un campus integrat pentru învățământul dual preuniversitar și universitar. Învățământul dual s-a dovedit a fi soluția optimă atât pentru tinerii care doresc să muncească fără să renunțe la studii, cât și pentru antreprenorii care pot să își formeze personalul de care au nevoie. Pentru ca tinerii să rămână în comunităţile din care provin și să contribuie la dezvoltarea acestora, este nevoie de o regândire a educației și de înființarea unor programe de studiu adaptate cerințelor actuale. O piaţă a muncii stabilă și o resursă umană calificată și specializată sunt premise absolut necesare pentru o dezvoltare economică sustenabilă,” a declarat Mihai Lupu.
La rândul său, prefectul Silviu Iulian Coșa a declarat: ,,În ultimii doi ani, am avut întâlniri cu agenții economici, cu profesori, cu directori de școli, pentru a vedea concret ce trebuie făcut în dezvoltarea învățământului dual. Formarea unui consorțiu pentru crearea campusului dedicat învățământului dual este următorul pas menit să aducă tracțiune conceptului, așa că îi așteptăm lângă noi pe angajatori, să realizeze că au nevoie de mână de lucru locală calificată”.

Mai multe stiri

Știri Naționale

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de

Citeste mai multe