Sursă: mangalia.ro

Radu Cristian, primarul municipiului Mangalia, supune aprobării Consiliului Local bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2023

Primarul Municipiului Mangalia, Radu Cristian, a convocat consilierii locali la o şedinţă ordinară, care va avea loc miercuri, 1 februarie, orele 16:00. Pe ordinea de zi, sunt înscrise o serie de proiecte de hotărâre cu caracter administrativ, dar și social. Unul dintre acestea se referă la aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Mangalia pentru anul 2023. Alt proiect vizează scutiri la plata majorărilor de întârziere a impozitelor și taxelor locale, datorate bugetului local de către contribuabilii-persoane fizice. În aceeași ședință, consilierii locali vor analiza spre adoptare proiectul de hotărâre privind acordarea unor ajutoare financiare pentru preșcolarii și elevii domiciliați în zonele defavorizate ale Mangaliei, dar și proiectul referitor la aprobarea organizării rețelei școlare a unităților de învățământ de stat și particular, în anul școlar 2023 – 2024. De asemenea, va fi supus la vot proiectul de hotărâre privind aprobarea vânzării unor locuințe pentru tineri, construite prin Agenția Națională pentru Locuințe, precum și proiectul de hotărâre privind aprobarea planului de acțiuni cu obiective și lucrări de interes local stabilit pentru repartizarea orelor de muncă beneficiarilor de venit minim garantat pentru anul 2023, se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanții Primăriei Municipiului Mangalia.

Mai multe stiri

Știri Naționale

În urma consultărilor președintele PNL, Ilie Bolojan, a transmis care sunt prioritățile pentru perioada următoare

,,𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐨𝐧𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞 𝐮𝐧 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧 𝐜𝐚𝐩𝐚𝐛𝐢𝐥 𝐬𝐚̆ 𝐫𝐞𝐝𝐞𝐚 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐢̂𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐢̂𝐧 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫. În urma consultărilor cu echipa președintelui României, președintele

Citeste mai multe