Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România s-a întâlnit cu primarul Vergil Chițac și cu Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța

Astăzi a avut loc, în Sala Ovală a Instituției Prefectului – Județul Constanța, întâlnirea comună a președintelui Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu și primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac, cu Excelența-Sa domnul Han Chunlin, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România.

Primarul municipiului a evidențiat cu această ocazie nevoia de investiții externe care pot susține planurile ambițioase de dezvoltare ale Constanței, precum și nevoia de identificare a unor surse de finanțare externe adiționale programelor strategice europene. A fost pus accentul pe nevoia unor investiții masive și concrete în municipiul Constanța, care să valorifice potențialul de cooperare existent și care să corespundă integral reglementărilor naționale și europene în domeniu. ,,Actualele și viitoarele cooperări la nivel local trebuie să genereze investiții concrete pentru dezvoltarea orașului”, a transmis primarul Vergil Chițac.

La rândul său, președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a transmis: ,,Aprecierea pe care Excelenţa Sa a arătat-o faţă de legăturile istorice și culturale dintre China și România, dar şi interesul crescut pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre cele două ţări, ne-au încântat şi au reprezentat punctul de pornire al unor discuţii aprofundate pe tema oportunităţilor de cooperare economică și culturală dintre China şi judeţul Constanţa. (…) Îi exprim Excelenței Sale recunoștința mea pentru atenția și deschiderea de care a dat dovadă în legătură cu județul nostru.”

 

Mai multe stiri

Știri Naționale

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de

Citeste mai multe