Copiii din cadrul Grădiniței nr. 2, dar și cei de la Grădinița cu program prelungit din localitatea Valu lui Traian au desfășurat mai multe activități inedite în cadrul unor proiecte educaționale.
,,Grădina de relaxare, liniște și învățare”, ,,Joc, respect și bucurie” sau ,,Săptămâna verde”, au fost temele unor activitati în care s-au implicat atât părinții preșcolarilor, autoritățile locale, cât și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Constanța.
,,Toate acestea au avut mai multe obiective care se doresc a sta la baza educării unor viitori adulți cu respect față de natură și dezvoltarea lor în armonie cu mediul înconjurător,” au transmis reprezentanții Primăriei Valu lui Traian.

Vergil Chițac
Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța: ,,Proiectul noului CET al Constanței a fost primul din țară depus spre finanțare prin PNRR”
Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța: ,,Proiectul noului CET al Constanței a fost primul din țară depus spre finanțare prin PNRR, în 2022. În decembrie 2022




