Sursă: mangalia.ro

A fost montată nocturna pe noul stadion Callatis din municipiul Mangalia

Baza sportivă și stadionul Callatis din municipiul Mangalia, tot mai aproape de finalizare: ,,O nouă etapă importantă în construcția stadionului Callatis a avut loc ieri, când a fost montat sistemul de nocturnă. În curând, tinerii și copiii Mangaliei vor avea o bază sportivă modernă pe care se vor putea antrena,’’ a anunțat primarul Radu Cristian.

Obiectivul este realizat cu finanțare guvernamentală de la CNI, după ce municipalitatea a predat amplasamentul eliberat de sarcini.

În urma investiției, vechiul stadion este transformat într-o bază ultramodernă, cu terenuri ce vor deservi mai multe discipline sportive. ,,Vechiul stadion va fi transformat într-unul complet nou, modern, unde copiii și tinerii orașului se vor putea antrena în cele mai bune condiții”, a declarat primarul municipiului Mangalia, Radu Cristian.
Potrivit documentației tehnice, pe actualul amplasament este amenajată o bază sportivă prevăzută cu tribune și nocturnă, care cuprinde un teren de fotbal, un alt teren multifuncțional pentru handbal, baschet, volei și tenis, o clădire pentru vestiare și anexe. Totodată, vor fi amenajate spații verzi, alei pietonale și o parcare.

Sursă: mangalia.ro

Mai multe stiri

Știri Naționale

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de

Citeste mai multe