Sursă: Consiliul Județean Constanța.

Lucrările de restaurare, conservare și punere în valoare a Mormântului pictat Hypogeu se desfășoară conform graficului de execuție

Continuă lucrările de restaurare, conservare și punere în valoare a Mormântului pictat Hypogeu. În prezent, se execută lucrări de montaj ale profilelor metalice speciale, care vor avea rolul de a susţine planşeul din beton armat al sarcofagului. Conform graficului de execuţie, în perioada imediat următoare vor fi executate armăturile din fier beton pentru planşeu şi scară, turnarea betonului scării, precum şi lucrări de zidărie şi hidroizolaţii exterioare ale pereţilor de beton.
,,Încep să se vadă rezultatele eforturilor noastre de a salva și pune în valoare un deosebit monument istoric: Mormântul pictat Hypogeu. Construcția sarcofagului care va proteja mormântul și cu ajutorul căreia vom putea pune în valoare acest obiectiv începe să fie din ce în ce mai vizibilă. Fiind amplasat într-o zonă de necropole din perioada antică, acest obiectiv necesită o atenţie specială şi o cercetare amănunţită, astfel încât investiția să poată continua fără a afecta eventualele noi descoperiri. Respectăm întru totul condiţiile impuse şi absolut tot ceea ce înseamnă norme arheologice, pentru a păstra autenticitatea acestui mormânt şi a-l reda patrimoniului cultural istoric al judeţului Constanţa. Ne aflăm pe un trend pozitiv în ceea ce priveşte evoluţia lucrărilor, pe care le vom duce la bun sfârsit într-un termen apropiat de cel agreat. Mai sunt câteva lucrări esenţiale de consolidare a mormântului, urmând a se intra în faza în care îi vom da propriu-zis valoare acestui obiectiv excepţional,’’ a concluzionat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța în timpul vizitei de lucru pe care a efectuat-o pe șantier.

Sursă: Consiliul Județean Constanța.

Mai multe stiri

Știri Naționale

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de

Citeste mai multe